Poezie Lot (1)

Vă scriu de-aici, chiar din Sodoma

Că e belşug şi viaţa este bună

E soare mult şi este aidoma

Şi am venitul garantat pe lună.



Sunt universităţi destule şi colegii

Profesori renumiţi cu doctorat

Dar şi perversiuni şi sacrilegii

Şi sufletul din mine e uscat.



Copiii-s sănătoşi şi au afaceri

Şi fac comerţ en gros şi en detail

Au jeepuri turbo, vile şi petreceri

Sunt oameni grei, dar totuşi e cam bai.



De peste tot se-adună câte-un pic

Dar nu ne prea alegem cu nimic

Că totu-i pregătit doar pentru foc

M-am săturat la culme de-acest joc.



Vă scriu de-aici că viaţa e frumoasă

C-avem televizor şi internet

Violul este chiar la el acasă

Justiţia-i cu mâinile pe piept.



Pe-aici e moda ca la ea acasă

Iar talia coboară tot mai jos

Iar de decenţă nici nu le mai pasă

Să ieşi pe stradă e periculos.



Altaru-i dărâmat şi-i într-o parte

Iar idolii sunt veseli peste tot

Lumina este ca un miez de noapte

Şi să trăiesc aici eu nu mai pot.



Credinţa este doar o vorbă moartă

Religia-i o cârjă de prisos

Iar bunul simţ pe-aici nu se mai poartă

Şi toate câte sunt, sunt doar pe dos.



Religia pe-aici e banul şi plăcerea

Şi totul se învârte-n jurul lor

Iar dumnezeul locului e chiar averea

Se-ntrec în sacrilegii şi amor.



M-aş duce înapoi dar n-am cu cine

S-au adaptat cu toţii la oraş

Şi singur aş pleca, dar mi-e ruşine

Mi-e dor de Canaan, de nelipsitul caş.



Visez un înger să mă ia de mână

Şi să trăiesc din nou printre măgari

Să pasc oiţele sub clar de lună

Mi s-a acrit de euro-dolari.



Vă scriu de-aici chiar din Sodoma

Aş vrea să plec de-aici că nu mai pot

Să ştiţi că e perversă axioma

Vă scrie chiar nepotul vostru: Lot.



Mi-e dor, mi-e dor de iarba de acasă

M-am săturat de cenuşiu şi de beton

Aş vrea să ţin din nou în mână-o coasă

Să-şi cânte rapsodia în gazon!