Poezie Răsună trâmbita trezirii...

Răsună trâmbiţa trezirii

Poporule, răscumpărat!

Se simte clipa revenirii

Şi paşii Marelui Împărat!



Dar peste tot e nepăsare

Căci nu e răstignită firea!

Şi ale Domnului fecioare

Au aţipit. Aşteptând răpirea!



Răsună trâmbita trezirii

Şi cel căzut, ce şade jos,

S-audă Glasul Mântuirii

Şi să se-ntoarcă la Hristos!



Să-şi pună-n rânduiala viaţa,

Să cerceteze Sfântul Cuvânt.

Şi să-mplineasca tot ce scrie...

Să stăruiască Legământ!



Fecioarele sunt aţipite,

Pestriţ-ajuns-al lor vestmânt!

Dar câţi din ele-aud strigarea

Venită iar prin Duhul Sfânt?



Căci trâmbiţa sună-va iarăşi

Ca să adune-n Cerul Sfânt

Pe sfinţi, la Marea Sărbătoare,

Copiii Lui de pe pământ!



Răsună trâmbita trezirii...

Mereu se-aude al ei Glas...

Dar cine-i înţelept s-asculte

Să se trezească-n ultim ceas?



Acel ce vremea îşi cunoaşte,

De cercetare, din înalt

Ascultă şi nu zăboveşte!

După Cuvânt, el se trezeşte,

Pornind spre Marele Palat!



amin

21 aprile 2012