Poezie Cand nu voi mai fi...

Azi m-am plimbat prin cimitir

Gandindu-ma la nemurire

La ce va fi cand n-oi mai fi

Si la cumplita despartire



…Cate regrete in jur ingropate

Cate sperante nemilos retezate

Toate astea inabusite de o grea noapte

Nimeni nu se pregateste de moarte



Si m-am gandit ca-mi vine mie randul

Cand firav suflet imi va parasi trupul

Cand din cei dragi nu voi mai avea unul

Cand rece piatra imi va fi mormantul



Si fi-va oare pentru suflet elibereare

Din a tacerii grea inchisoare?

Voi avea o vesnicie timp de regrete

Cand noaptea va pune pe suflet pecete



Priveste o frunza ce cade si moare

Dar merge alaturi de ale ei surioare

Doar eu voi fi singur si nemangaiat

Uitat in pamantul din care am fost luat



…Parca va vad in jurul meu

Tipand sa ma intorc la voi

Incremenit va va privi sufletul meu

Neacceptand ca nu mai e cu voi



Si-mi va lipsi atunci doar ce-am avut mai drag

Copilul si sotia ce m-asteptau in prag

Imbratisarea calda si plina de iubire

A celei ce mi-a dat viata si ocrotire





Cand voi sfarsi de alergat

Cand pasii mei se vor opri

Si cand voi pierde tot ce am

Si inima sa lupte nu va mai dori



Pentru ultima oara voi privi catre soare

Pentru ultima oara voi privi catre stele

Voi intinde o mana prietenelor mele

Sperand sa m-apuce,sa ma ia la ele…