Poezie După psalmul 12

Mai mult e înjosit acel curat,

Luat în râs e cel fără prihană:

Prin oameni lingușirea a intrat,

Fățarnicii nu simt nici o dojană.



Pe scene se ridică îndrăzneți

Pălăvrăgind cu buze mincinoase,

Pe cei ce-ascultă-i măgulesc șireți

Tot dându-le numiri lăudăroase:



”Prin limba noastră noi ne-om înălța

Și cu hâtria-om drege cariere,

Că, Doamne, facem doar favoarea Ta –

Deci ești dator ca să ne dai putere...„



Credulilor așa flecari le plac,

Lingăul îi adoră și-i susține,

Iar cei ce văd Credința ca pe-un fleac

Îi vor aplauda fără rușine.



Isuse, nu mai poate omul drept,

Bărbatul care are o onoare

Să-nalțe iar cuvântul înțelept

În necinstita-aceasta adunare.



”Sunt Cel ce Sunt! – ne spune Domnul Sfânt

Și vin la cel Credința ce-o păstrează,

Ce plase n-or fi-ntinse pe pământ

Eu îi voi fi Cetatea lui de pază.„



Cuvântul lui Isus e-argint trecut

De șapte ori prin foc și prin Lumină

Și curățit de orișicare lut

Fără un pic de praf și de țărână.



Isus în față ne vorbește și

Speranța și Iubirea ne-o aprinde -

El credincioșii Săi și-i va păzi

Chiar dacă-or fi viclenii pretutindeni.