Poezie O, mireasă...

De tristeți făceai risipă

Prin nacaz clipă de clipă

Căutai un rost în pripă...

Vrând să zbori fără-o aripă...



O dușmancă-aveai iubită

Care se numea Ispită...

Ia-ți ținea mintea-obosită

Și inima-n veci rănită....



Cine oare, cine oare

Să-ți aducă eliberare

Sau vre-o șansă de scăpare

Din această închisoare?!



O, din Slavă de nespus

A venit Șansa-ISUS...

Deși erai pe veci răpus,

Pe picioare El te-a pus.



Și te-a izbăvit de moarte,

Te-a curățat de păcate...

Te iubește ca pe-un frate,

Când nu poți, te ia în spate...



Te poartă-n brațele Lui

Spre Înaltul Cerului,

Spre `naintea Tatălui...

O, mireasă-a Mirelui!



În batjocuri și ocară,

Întinată și murdară

Te-a găsit odinioară

Și a acceptat să moară



El, purtând a ta povară

Să te poată-aduce iară

O Prințesă strălucită

În Împărăția-I Sfântă!



El ți-e Pâinea și Viața,

El ți-aduce Dimineața

Strălucitei Mântuiri

Și-a veșnicei străluciri!



Zaragoza 20/04/2012

de Ioan Hapca (Ionică)