Poezie Sonetul învierii

Cu degete ce tind să se răsfire,

Brazda ia bobul ca pe o ofrandă

Şi-n pumnul strâns apoi, ca la comandă,

Îi dă sărutul înspre putrezire.



Dar mângâiat de-a razelor ghirlandă

Îndeamnă putregaiul la trezire,

Care renaşte-n tainică urzire

Ţâşnind în strai de aur şi lavandă.



Uimindu-ne cu noua-mbrăcăminte

Mirabila-apariţie suavă

Îşi are-n bobul putrezit sorginte.



Când, părăsind telurica enclavă,

Ieşi-vor înviaţii din morminte

Vor fi-mbrăcaţi în trupuri noi, de slavă.



Vulcan, 20 apr. 2012