Poezie Când zăceam între tâlhari

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 61
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/2874-c-nd-z-ceam-ntre-t-lhari]Când zăceam între tâlhari[/url]

Doamne, Te slăvesc pentru ce Eşti,

Zi şi noapte viaţa-mi ocroteşti!

Te laud Isus, în veci eşti Împărat

Din veşnica moarte Tu m-ai ridicat!



Când zăceam între tâlhari căzut

Pentru mine fost-ai adăpost şi scut,

Rănile atent, pe rând mi le-ai legat,

Mi-ai purtat de grijă să fiu vindecat.



Ai plătit Divine preţul pentru mine

N-ai trecut pe alături, nu ţi-a fost ruşine,

Tu m-ai aşezat Doamne pe asin

Iar pe răni mi-ai pus undelemn şi vin.



Te slăvesc Isuse pentru ce-ai făcut

Că în clipe grele mi-ai fost scut.

Iar astăzi pe cale de-s greu apăsat

Tu îmi dai putere ca să nu m-abat



Din drumul ce duce către-mpărăţie

Prin credinţă, să-Ţi urmez doar Ţie!

Îmi vorbeşti adesea prin Cuvânt

Că în cer intra-va numai cel ce-i sfânt.



Cine poartă crucea zilnic pe pământ

Şi trăieşte după Sfânt Cuvânt,

Acel ce răbda-va până la sfârşit

Doar acela fi-va-n ceruri mântuit!



În ziua măreaţă când vei reveni

Ajută-mă Doamne a te întâlni.

Iar acum Isuse, cât aici trăiesc

Mă închin smerit şi-ţi mulţumesc!
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Când zăceam între tâlhari | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe înțelept, și el te va iubi. ( Proverbele 9:8 )