Poezie E toamnă iar...

E toamnă iar și frunze ofilite,

Se-aștern pe drum ca un covor de vis,

Iar vântul suflă iarăși la ferestre,

Făcând să pară că-i de neînvins.



E toamnă, iar în case cu lumină,

Văd prin ferestre un cămin frumos,

În care seara, copilași și mame

Și tați, vin înaintea lui Christos.



Să-i spună că în suflet nu e toamnă ,

Că rodul care-l au e încă mic,

Dar vor trudi și-l vor lăsa să crească

Asemeni unui bob ce-i copt în spic.



"Să fiți cuminți și s-ascultați de Domnul"

Incheie tata, cu șoapte fierbinți,

Către copii, și-ndată văd prin casă,

Luminile ce rând pe rând s-au stins.



E toamnă iar, și-n drumul meu aievea,

Trec de la geam la geam dar rareori,

Mai văd să fie vreun cămin în case,

Să fie rod, că toamna e în toi.



E toamnă iar, și poate-i cea din urmă

Când mai văd frunze-n jur, aicea-jos,

Când mai văd frați, și semeni în suspine,

Ce-așteaptă cu iubire pe Christos.



E toamnă iar, dar nu va fi vreodată,

O toamnă mai măreață ca atunci,

Când va veni să își culeagă rodul,

Ce l-am trudit în viață, cu Isus.



"Oh, adă Tată toamna minunată,

Ce ai promis-o pentru ce-i ce-s sfinți,

O așteptăm cu dor și cu speranță,

Cu rugăciuni și lacrime fierbinți".