Poezie Schimbarea puterii

Schimbarea puterii

de Octavian Sarb





Acum, cand har imi dai, sa sufar,

Vazand cum am trait in lume,

Peregrinand, in spate, cu-al meu cufar

Plin de mandrii, batjocuri, si de glume,



Acum, abia acum incep a Te cunoaste,

Incep sa simt din dragostea Ta mare,

Si sa ma bucur inviind de Paste,

Avand in fata mea cereasca zare.



Tu, cerul mi-ai deschis sa vad lumina,

Tu, cerul mi-ai deschis sa vad iubirea,

Sunt cu privirea-n sus, urcand colina,

Iar, pe-a mea cruce, rastignita-i firea.



Ma striga, ca-i e greu, si-o doare,

Si-o clipa-ar vrea sa se-odihneasca,

Si-ar da orice pentru-o suflare,

Si-ar vrea, atat de mult, sa mai traiasca.



Nu te lasa ademenit! aud o voce,

Adu-ti aminte de trecutul tau murdar,

Caci, cel ce plange-acum, a fost feroce,

Un despot fara Dumnezeu si-altar.



Priveste-ti urma pasilor in vale,

Priveste, cate-n lume ai facut,

Cand, el era stapanul tau pe cale,

Si sufletu-ti se zbuciuma pierdut!



Nu dispera acum, ci, te-ntareste!

Prin Duhul Sfant te-crede-n Mine,

Caci, doar, acel ce-asculta, biruieste

Si lumea rea, si tot ce-i apartine.



Iti multumesc ca esti cu mine, Doamne!

Tu esti izvor de-adanca mangaiere.

Tu ma hranesti cu ale Tale poame,

Caci vrei, in mine, sa-Ti gasesti placere!



Oradea 19 Aprilie 2012.