Poezie Doi închinători

Doi închinători la templu

Chiar odată au sosit

Unul fariseu cu faimă

Altul vameş obidit.



Primul se ruga cu patos

Mulţumit în sinea sa

Şi privind adânc într-ânsul

El cu fală îşi spunea:



–Mulţumescu-ţi Doamne Sfinte

Că eu Legea Ţi-o păzesc

Şi nici nu ridic privirea

Vreo femeie când zăresc.



De aceea eu cu fruntea

Tot mai dau în câte-un pom

Ca neprihănirea noastră

Să o vadă orice om.



Fruntea mea însângerată

Spune totul despre noi

Că suntem dintr-o partidă

La zecime campioni.



Eu o dau din tot câştigul

Chiar din izmă şi mărar

Chiar şi astăzi, Doamne Sfinte

Ţi-am adus din nou un dar.



Mulţumescu-Ţi, Doamne Sfinte

Că nu sunt un păcătos

Care toate-n lumea asta

Să le facă doar pe dos.



Primul sunt la sinagogă

Şi sunt chiar conducător

Fraţii se fălesc cu mine

Că eu sunt în fruntea lor.



Sunt vestit în Conferinţă

Pentru zel misionar

De s-ar da cumva vreun Oscar

L-aş lua precis în dar.



Şi nici apă dintr-o cană

Eu nu beau după oricine

Igiena cea mai strictă

E înscris-adânc în mine.



Iar de viruşi şi microabe

Am o spaimă ca de moarte

Dacă unul mă atinge

Eu mă spăl în şapte ape.



Iar de sânge am oroare

De păcat şi păcătoşi

Pentru mine-n lumea asta

Sunt la fel de odioşi.



De aceea eu acasă

Plec cu sufletu-mpăcat

Că m-am închinat la Templu

Şi sunt fariseu curat.



Eu nu sunt ca acest vameş

Nemilos şi hrăpăreţ

Şi pe-acest soi de oameni

Eu i-aş pune sub hârleţ.



I-aş strivi pe aceşti vameşi

Chiar cu banii lor cu tot

Şi regret că n-am puterea

Să le dau un pumn în bot.



De aceea te rog, Doamne ,

Închinarea-mi s-o primeşti

Şi Te rog ca de-acest vameş

Nici să nu Te sinchiseşti!



...Iarăşi vameşul din pildă

Se făcuse mic de tot

Nu-ndrăznea nici o privire

Să ridice-n acest loc.



Vai de mine, păcătosul

Doar atât el mai putea

Ca să spună printre lacrimi

Şi la Domnul el privea.



Şi neprihănit acesta

Mai degrabă-i socotit

Căci neprihănirea noastră

Chiar nu-i bună de nimic.