Poezie Sărmanii

Dorm stăpânii, dorm şi câinii

Linişte-i ca de mormânt

Nu se-aude nici un sunet

Nici o boare nu-i de vânt.



–Hei , vecine , n-avem pâine!

Iar uleiu-i terminat

De trei zile totu-i gata

Şi de-atunci n-am mai mâncat.



De copii, măcar te-ndură

Eu mai pot încă răbda

Toţi copiii plâng de foame

Şi venii la dumneata.



Eşti creştin foarte cucernic,

Cânţi în strană de demult

Am să-ţi lucru la grădină

Când mă chemi am să te-ascult.



Doar o pâine numai una

Foamea să le-o potolesc

Voi pleca cu ea îndată

Să nu te mai plictisesc.



–Chiar acum, în toiul nopţii ,

Toată vara ce-ai făcut?

Ţi-ai cam irosit puterea

Şi acuma eşti pierdut.



Pentru nişte pierde vară

N-am nimic de risipit

M-ai trezit în miez de noapte

Căci tu eşti om de nimic!



–Fugi de-aici, dispari de grabă!

Poate iese vre-un dulău

N-are ce mânca de tine

Şi e vai de capul tău!



Deci sărmanul , se întoarse

Şi mai necăjit acasă

Căci vecinul îl gonise

Şi n-avea pâine pe masă.



Iar Isus privind din ceruri

Chiar atunci a lăcrimat

Căci creştinul cel din strană

Foarte mult L-a-ndurerat.