Poezie Bunica

Bunico ,te stinseşi fără de veste

Iar noi încă pe-aici printre streini

Plecaţi să strângem câteva parale

Ajunserăm pe-aicea peregrini.



Tu ne-ai condus pe toţi

Până la poartă

Şi te-ntrebai de ne vei revedea?

Iar ruga-ţi înălţai

În gând şi-n şoaptă

Până ce zarea lumii ne-nghiţea.



Bunico , aşa-i lumea asta, strâmbă

Puţină miere,

Şi mai mult pelin

Se stinge ,uite, ca o lumânare

Unii se duc de tot

Alţii mai vin …



Ne vei lipsi prea mult,

Bună duioasă,

Aşa e soarta noastră pe pământ

Vom reveni şi noi curând, acasă

Şi te vom plânge

Creştineşte la mormânt.



Rahela creşte mare

Şi chiar gângureşte

Şi are poftă mare de umblat

Ah , ce păcat

Că nu te va cunoaşte

Decât din poze

Ce le-am adunat.



Cât va mai fi , doar

Domnul poa’ să ştie

Cât vom mai rătăci

Pe-aici şi noi

Cât pribegim prin lumea cea pustie

Unul se naşte

Şi plecară doi.







Tu şi bunicul

Unul lângă altul

Vă odihniţi

De cât aţi mai umblat

Doi porumbei cu aripile strânse

Sătui de pribegit

Şi de zburat.



Până ce Domnul nostru în mărire

Va reveni pe nori

În strălucirea Sa

Vom fi cu toţii chiar la noi acasă

Când Domnul va veni

Ca să ne ia !