Poezie Întristările

La un palat cu renume,

O zi cu vază se aştepta

Şi prinţul îşi luă diamantul

cel mai frumos ce îl avea.



Şi-l dă la meşter cu renume

Ca în trofeul de mireasă

Să-l pună ca să strălucească,

Şi slava lui să se mărească.



Şi cînd să-l prindă ce să vezi?

El îl ştirbeşte dintr-o dat'

Şi-o întristare îi cuprinde

Pe toţi acei de la palat.



Şi tot poporu-n-ntregime

Se întristă aşa cu el;

Şi-un meşter bătrân vine,

Căci vrea să îl repare el.



Ce bucurie-a inundat

Pe tot poporu-n-ntregime

Când au văzut cum l-a lucrat

Şi în coroana cu rubine



În loc de ştirbitura avută,

A scos un frumos trandafir;

Coroana era prelucrată

Cu minunatul ei safir!



De multe ori ne prinde întristarea

Şi-n încercările ce vin aşa şuvoi

Nu înţelegem ce este mai bine

Şi cum lucrează Domnul pentru noi.



Ne întristăm că suntem din ţărînă,

Ne doare valul de-ncercare dat

Dar vine harul izbăvirii-n taină,

Şi harul Său ne-a inundat.



De ce o boală, o încercare, o lipsă,

Ne trece aşa ca un vifor?

Dar ştie Domnul nostru bine

Cum scoate aurul curat.



Pe de-altă parte şi Cuvântul scrie

Căci tot ce se petrece printre noi,

Lucrează împreună spre mai bine,

Ne poartă grijă-n orişice nevoi.



Noi nu-nţelegem, şi amărăciunea

Ne face-adesea ca să murmurăm,

Dar Sus în cer va străluci cununa,

Dacă divinul glas, noi ascultăm.



Azi, mamă ce îmi urmăreşti mesajul

Şi ai în suflet multe întristări

Şi pentru tine sună azi mesajul.

O! este un bine-ascuns în încercări!



Este un miez ce nu-l pricepem astăzi

De ce se duc pe căile pustii

Fiii ce i-am crescut în adunare

Şi i-am primit ca dar şi –n bucurii.



Cu câtă trudă înălţăm altare

Şi zi de zi erau în rugi purtaţi.

Şi azi, implică duh de neascultare,

Am vrea să fie grabnic eliberaţi.



O! vine-o zi cînd scrie-o nouă filă

Din cerul slavei Domnul pentru noi.

Nu disperaţi, purtaţi a păcii haină

Chiar şi atunci în norii cei mai grei!



Ades şi despărţirea ne-ntristează

Cînd traversăm deplin esenţa ei,

Şi-n lacrimi faţa toată se brăzdează

Şi n-o iubim când vine printre noi.



Dar e aici, adesea pe-astă glie

Şi până vom fi în slavă cu Isus

O vom purta mereu ca pe o haină

Şi poartă-n ea şi un adânc frumos,



Pe care nu îl pricepi nici în cîrtire

Nici cînd amărăciunea ia avînt,

Ci cînd aduci spre cer o mulţumire,

Şi mijloceşti în rugă şi în gînd.



De multe ori nu se-mplineşte-n viaţă

Aşa precum şi noi ne-am pus în gînd;

Şi nu în toate Dumnezeu lucrează

Cum noi dorim în viaţa pe pămînt.



Dar mi-a şoptit un gînd, o dulce şoaptă

Şi mai răsună chiar de mii de ani:

"Eu ştiu ce plan petrec cu tine astăzi,

Cu orice preţ te vreau în Canaan.



Îţi dau un viitor şi o nădejde

Şi dau popoare pentru viaţa ta

De-aceia zic acuma: ’’Nu te teme!’’

Eu priveghez şi tot Eu voi lucra.



Tu mergi-nainte, chiar plîngînd pe cale

Chiar cînd deţii şi cel mai umil post,

Veghează şi ascultă-a Mea chemare

Şi nu te teme, Eu îţi dau un rost.



De ce te temi de mii de neajunsuri

Cînd lumea toată e în mîna Mea?

Îţi ştiu durerea şi a tale lipsuri

Dar lasă-le acum, la crucea Mea."



Clădeşte azi pe sfînta temelie

Doar pietre vii cu nou elan;

Nu te-ntrista, va trece vijelia

Şi soarele arată nou liman.



Cînd vom ajunge sus în veşnicie

Şi vom vedea tot ce e pregătit

Vom plînge, vom cînta de bucurie

Căci orişice-ntristare s-a sfîrşit.



Şi noi atunci, de dragul lui Mesia,

Vom zice toţi într-un cuvînt:

"Mai mult îşi merită trăirea

De tot ce-a pregătit în cerul sfînt!"

Amin



septembrie 2011, Spania