Poezie Momentul întâlnirii cu Hristos

Braţele-mi stau răstignite-n două colţuri de odaie.

Trupul slab cuprins de friguri se apleacă şi se-ndoaie.



Degetele se adună să alunge-afară somnul

cuibărit printre unghere ce-mi ascund în ele visul.



Capul sprijinit de umeri vrea să îşi aşeze fruntea

pe un ochi de geam ce taie în bucăţi ziua şi noaptea.



Iar picioarele, sărmane, se lungesc până-n podea

să strivească-n tălpi durerea ce-a cuprins inima grea.



Dar nu pot şi-n neputinţă în genunchi mi se aşează.

Mâinile mi se-mpreună, sufletu-n suspin vibrează.



Şi în umbra din odaie se coboară veşnicia

înghiţind negura nopţii, risipindu-mi agonia...



Deseori mi-aduc aminte de odaia de-altădată -

zbuciumul de-atunci mi-e martor ce neom am fost odată.



Nu e bine ca uitarea să-şi aştearnă praful gros

ca să preţuiesc momentul întâlnirii cu Hristos.