Poezie Isus, Lumina lumii...
Vizualizări: 67
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/2965-isus-lumina-lumii]Isus, Lumina lumii...[/url]
Ce har nepreţuit să ştii că-n viaţa ta
De-i noapte sau furtună, tu ai pe Cineva
Ce-ţi stă mereu alături, oricât ar fi de greu...
Isus, Lumina lumii - Eternul Dumnezeu!
Ce sfântă bucurie să-I poţi simţi Iubirea,
Ce mângâie şi-alină, ce-aduce mântuirea,
Iubirea ce pe cruce în chinuri a murit...
Isus, Lumina lumii ce veşnic te-a iubit!
Ce pace nesfârşită îţi umple inima
Când vii în rugăciune, umil, în faţa Sa
Şi ai credinţa vie că-n ceruri, undeva,
Isus, Lumina lumii ascultă ruga ta!
Când ai făcut cu Domnul un sacru legământ
Că-L vei sluji o viaţă aici, pe-acest pământ,
El ţi-a promis c-alături de-a pururi îţi va fi!
Isus, Lumina lumii te-aşteaptă-n veşnicii! Amin!
Vulcan-16-04-2012
Mary
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primNeprihăniților, bucurați-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le stă bine cântarea de laudă. ( Psalmii 33:1 )