Poezie OLARUL (2)

Oarul !

Eram un bulgar de argila ,

Atunci cand Doamne m-ai aflat.

Eram batatorit de ploaie

De soare si de vant uscat.



Nu eram vrednic de-o samanta,

Care sa poata prinde viata ,

Eram sortita la osanda

Si nu aveam nici o speranta .



Dar...pe acel drum trecu OLARUL !

A stat in loc si m-a privit...

Si ce-a vazut ? N-aveam habarul

A luat lopata si-a lovit .



M-a adunat apoi cu grija ,

M-a dus la EL in atelier,

Si ce-a urmat ? E ca-ntro vraja

M-a pus pe masa LUI de fier .



Si m-a lovit cu-a SA unealta,

Facandu-mi bulgarii farame ,

Iar eu plangeam ,ca nu e dreapta

Ce soarta EL mi-a dat pe lume .



Zambind EL ma privea cu mila .

M-a luat apoi la framantat,

A scos din mine ori ce zgura

Si-apoi pe roata m-a lucrat...



Nu mai puteam sa plang , sa strig,

Caci roata se invartea intr-una.

Dar m-am trezit cum ca ma frig

Intr-un cuptor...pe totdeauna...



Dar , adeschis OLARU-ndata

M-a scos din foc,,,m-a slefuit ,

Mi-a dat nuanta colorata,

Si un vas de cinste m-a gatit ...



O, TU, Maestru de Renume

Ce prin cuvant ai faurit ,

Pamant si CER ...si asta lume

Dar, pentru om cat ai trudit ?



Ai vrut ca sa-l desavarsesti,

Pentru a Ta Imparatie,

Sa-l duci in slavile ceresti

Cu Tine in cer pe veci sa fie...



O, vreau cu toti sa intelegem,

Ca-n dragostea-I nemarginita

Pe toti vrea sa ne modeleze

Pentru Imparatia LUI Slavita .



Iti multumesc o Sfant Maestru,

Caci si la mine Te-ai gandit,

Nu m-ai lasat in vantul aspru,

M-ai prelucrat...si m-ai gatit... amin.



ian-23-2010.