Poezie Dreptatea lui Dumnezeu

Dreptatea lui Dumnezeu

de Octavian Sarb



Sunt zilele-n care Duhul Lui suspina.

Sunt zilele-n care soapta Lui se stinge

Pentru ca cei, ce pe pamant se-nchina,

Nu o mai fac prin Legamantul Lui de sange!



Ci, prin porunci si datini mostenite,

Ce-s adaptate vremilor ce le traim,

Caci trebuinta au sa fie primenite,

Sa fie-n ton cu generatiile ce vin.



Si calea-ngusta a primilor crestini,

In fiecare an s-a, tot, largit,

Si curatata-i, nu mai are spini,

Ci, drumu-i presarat cu ramuri de finic.



Pe margini, lumea, astazi, ne aclama.

Magarul Lui e-un murg frumos, acum,

Si crucea Lui, facuta-i din arama,

Si pusa la raspantiile de drum.



Cand o vedem, smeriti ne reculegem,

Si-un dor de cer, in gand, ni se aprinde,

Pacatele facute, am vrea sa ni le stergem,

Prin spovedanii goale si penitente sfinte.



Abia-asteptam sa Il vedem in ceruri,

Sa-I povestim minunile facute,

Cum L-am cinstit in diferite feluri,

Iar El, pe frunte-apoi, sa ne sarute.



Recunoscand serviciile aduse,

Rasplata pregatita s-o primim,

Marete bogatii, nespuse,

Si-un loc mai sus de heruvimi…



Dar, vai! cine-I acesta ce-are

Ochii de foc, picioarele de-arama,

Si glasul ca un traznet tare,

Ca totul imprejurul Lui se sfarma?...



Sunt zilele de judecata-amara!

Sunt zilele in care cei mai multi vor plange,

Pentru ca-n viata lor, de pe pamant, calcara

Cuvantul sfant, pecetluit cu sange!



Oradea 14 aprilie 2012.