Poezie Tâlharul mântuit

– De unde vii măi, frate,

La noi în galaxie?

– Vin tocmai de departe,

Din Ţara cea de glie.



– Dar stelele-n coroană

Cum, cine ţi le-a pus?

– Chiar Împăratul vostru,

Şi-al nostru Domn Isus.



– Dar pentru care fapte?

Să ştim ce ai făcut...

La noi în galaxie ,

Deci, cum ai apărut?



– Eu chiar n-am nici o faptă

Căci seara-am şi murit

Am fost din întâmplare,

Cu Domnul răstignit.



A fost bătut în cuie,

Pe cruce pironit

Dar n-avea nici o vină,

Fiind neprihănit.



Noi blestemam în chinuri

Ce nici nu poţi să spui,

Nu-nţelegeam nobleţea,

Şi nici iubirea Lui.



În chinuri sus pe cruce,

Pe Tatăl L-a rugat:

,,O Tată, Te rog, iartă-i,

Căci ei nu ştiu ce fac!"



Şi-am înţeles îndată

Că-I Fiu de Dumnezeu

Iar eu sfârşeam pe cruce,

Pentru păcatul meu.



De sunt şi eu pe-aicea

E-un lucru neînţeles

Să fiu cu El în ceruri,

Doar Domnul a ales.



Eu chiar n-am nici o faptă

Cu ce să mă mândresc...

E marea Sa minune,

Că-n ceruri locuiesc.



De vreţi cumva vreun nume,

Chiar unul potrivit,

Puteţi deci, să îmi spuneţi:

Tâlharul mântuit.