Poezie Mama (1)

Când erai tânără torceai

Şi răsuceai fuiorul,

Şi-un cântecel mereu cântai

Ca să-ţi astâmperi dorul.



Visai să fii la casa ta

Visai să ai de toate

Făceai mereu din noapte zi

Şi zi făceai din noapte .



Iar fusu-n mână asculta

Torcând mereu cuminte

Aşa era pe vremea ta

Aşa era ’nainte.



Ţeseai şi pânză la război

Lucrând până spre ziuă

Mălaiul se făcea cu greu

Bătând mereu în piuă.



Dar oamenii erau mai buni

Erau şi oameni mulţumiţi

Aşa erau oamenii-atunci

Mai credincioşi şi mai smeriţi.



Acum când vremea a trecut

Şi părul tot ţi s-a albit

Muncind din greu şi tot visând

Dorinţele le-ai împlinit.



Ah , câte griji nu ţi-ai făcut

De-o fi ceva de mine

Şi câte nopţi nici nu dormeai

Uitând de tot de tine!



Iar relele ce le-am făcut

Pe toate tu mi le-ai iertat

De câte ori eu am căzut

De-atâtea ori m-ai ridicat.



Mă tot întreb cum aş putea

Să pot şi eu să-ţi răsplătesc

Dar chiar nu am nimic să-ţi dau

Decât să-ţi spun că te iubesc.



Te voi purta în gândul meu

Acum şi-n veşnicie

Aşa o mama nu mai e

Şi nici n-o să mai fie.



Să-ţi răsplătească Dumnezeu

Căci sigur El doar poate;

Să fim iar împreună sus

În viaţa după moarte.



Mamei mele

25.03.07