Poezie Mergeţi şi daţi de veste, ” Cristos a înviat!"

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 78
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/3051-merge-i-i-da-i-de-veste-cristos-a-nviat]Mergeţi şi daţi de veste, ” Cristos a înviat!"[/url]

"El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră." (Marcu 16:6)



Se-ngemănează noaptea cu zorii dimineţii

Şi ziua de Sabat, aproape e sfârşită,

O săptămână nouă e gata să înceapă,

Pe Golgota e jale, căci lumea e mâhnită.



E vie amintirea alegerii greşite,

Când Iscarioteanul, Pe Isus L-a trădat,

Când fu ales Baraba, tâlharul, spre iertare

Şi Domnul, de mulţimea întreagă condamnat.



Răsună încă valea de strigătele lumii,

Noroadele scandează:"Să fie răstignit!"

O sumbră balansare, un corp lipsit de viaţă,

Un ştreang în care Iuda sfârşitul a găsit.



Treizeci de-arginţi, atâta să valoreze viaţa,

Acelui ce din slavă, S-a dat înspre jertfire?

E prea târziu regretul, dar n-a ştiut satana,

Că va-nvia Cristosul, că El e Mântuire!



Cel preţuit, murit-a, s-a împlinit Scriptura,

Păcatul omenirii asupra Lui a luat,

Dar Templul Sfânt, Mesia, ţinându-şi promisiunea,

Din colb şi din ruină, din nou S-a înălţat.



Maria Magdalena şi cealaltă Marie,

Când dis-de-dimineaţă, veneau înspre mormânt,

Au fost pe loc cuprinse de panică şi teamă,

Din cer se coborâse un înger, pe pământ.



Geme întreaga zare, cutremură ţărâna,

În haină ca zăpada şi chipul ca de fulger,

Înlătură piatra, apoi pe ea se-aşează,

Femeilor vorbeşte duios, frumosul înger:



„Vă zic să nu vă temeţi, căutaţi pe răstignitul,

Isus Cristos nu este, din morţi a înviat,

Veniţi, vedeţi mormântul, acolo e doar giulgiul,

Cu care Domnul Slavei, a fost înfăşurat.



Mergeţi şi daţi de veste, pe drumul Galileii,

Veţi întâlni pe Domnul, să anunţaţi pe fraţi,

Căci Isus vă aşteaptă, e-o zi deosebită,

Mesia a-nvins moartea, cântaţi, vă bucuraţi!”



A noastră fărdelege, a fost pricina care,

A declanşat această istorie a salvării,

În marea Sa iubire, găsit-a Creatorul,

Soluţia ispăşirii, în vremea îndurării.



Prin Mielul Sfânt primit-am, întreaga omenire,

Prin jertfa Sa supremă, prin sângele-I vărsat,

Adevărata viaţă, Iubire şi Lumină,

Slăviţi pe Domnul Slavei! ” Cristos a înviat!"



11/04/12, Barcelona

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Mergeţi şi daţi de veste, ” Cristos a înviat!" | Salvatorul.ro
meniu prim
Dumnezeu vrea ca inima ta sa Îi aparţină Lui fiecare oră din zi, fiecare zi din săptămână, fiecare săptămână din lună, fiecare lună din an, fiecare an din viaţa ta !