Poezie Cei şapte ani de-acasă

Vă mulţumesc , frumos de tot ,

Pentru cei şapte ani de-acasă

Că m-ai crescut , aşa frumos

Măicuţa mea duioasă.



Acum când părul v-a albit

Şi peste mine-a nins puţin

Iar eu prin viaţă am trecut

Sorbind şi miere şi pelin.



Iar drumul este tot mai greu

Tot urcă şi coboară

Şi ne petrecem rând pe rând

Ca oamenii la moară.



Chiar tineri se mai duc şi ei

Fără să dea de ştire

Iar eu tânjesc să ne-ntâlnim

La marea întâlnire.



Iar când cel rău m-a rătăcit

V-aţi pus pe plâns şi pe rugat

Iar Dumnezeu de sus din cer

Pe voi atunci v-a ascultat.



Şi El credinţă iar mi-a dat

Mai multă, mai curată,

Căci ştiţi c-am fost şi eu cândva

Sfios ca şi o fată.



Cum erau fetele de-atunci

Ce îşi plecau privirea

Erau frumoase-n ascultat

Şi erau tari cu firea,

S-au dus , s-au dus, acele vremi

Şi sunt demult apuse

Şi mă întreb de-or fi cu rost

Aceste vorbe spuse.



De vreţi cumva

Copii frumoşi

Cuminţi pe lângă casă,

Vă rog frumos

Nu neglijaţi

Cei şapte ani de-acasă!



Să nu-L uitaţi

Nici pe Isus!

Să nu uitaţi

De rugăciuni!

Şi veţi avea în ceruri sus

Copii frumoşi şi buni.