Poezie Întreb toată știința lumii

Ce-i iubirea, ce-i nădejdea, ce e sunetul și cântul,

Ce e ura, ce-i voința, ce e moartea și mormântul,

Ce-i dorul, ce-i năzuința, ce e speranța și gândul,…

Ce-s misterele de humă ce le-ncremenește timpul,

Întocmai cum le-a aflat și-apoi secole de-arândul

Se tot spune că au fost și-au cutreierat pământul?!



Erau dragoste, nădejde, sunet, cânt, însă ca vântul

Într-un urlet vijelios…le-a-nghițit toate mormântul,

Au zburat în noaptea morții unde nu le căta gândul.

Suferință, năzuință, disperare, doruri, ură,…timpul

Le-a încremenit pe toate și-apoi secole de-arândul,

Vin mistere vii de humă și toate le-nghite pământul!



Întreb toată știința lumii, să-mi spună ce-i sufletul;

Care-i taina și misterul de nu l-a-nghițit mormântul,

Cum ajunge într-o clipă pe oriunde-l poartă gandul,

Cum străbate oare Spațiul și nu-l poate opri timpul,

Unde-i dus și ce așteaptă-atâtea secole de-arândul

Când iese din centrul humei ce o înghite pământul?!



Zaragoza 09/04/2012

de Ioan Hapca (Ionică)