Poezie E viu, e viu cu-adevărat!

E viu, e viu cu-adevărat!



E viu, au spus atunci străjerii

Când îngerul din cer s-a arătat

Şi-n dimineaţa sfântă a-Învierii

Piatra de pe mormânt a răsturnat.



"E viu!" A spus-o piatra răsturnată

De pe mormântul ce-a fost sigilat

"E viu!" A spus-o şi natura toată,

Pământul care s-a cutremurat.



“E viu, de-aceea este gol mormântul!”

Aşa-i spunea Mariei inima

Ce auzea-n grădină nu-i doar vântul,

E-Nvăţătorul ei, e vocea Sa!



"E viu, e viu!" Plângând de bucurie

Şi ucenicul cel iubit striga.

Pe când, aşa cum în Scriptură scrie,

Alăturea de Petru alerga.



"E viu!" Rosti apoi şi ucenicul

Care se lepădase de Hristos,

Când a văzut în criptă numai giulgiul

Şi sul, ştergarul, într-un alt loc, jos.



"E viu, e viu!" E strigătul Mariei

Spre ceilalţi ucenici când alerga.

"E viu!" Striga în culmea bucuriei

Cum strigă astăzi şi inima mea.



"E viu, e viu cu-adevărat!" îşi spuse

Până şi Toma, cel necredincios

Când a văzut şi mâinile străpunse

Şi rana grea din coasta lui Hristos.



"E viu!" O lume-ntreagă astăzi ştie

Că El prin jertfa-I sfântă ne-a salvat.

Să spunem şi noi toţi cu bucurie:

“E viu, e viu! Hristos a înviat!”