Poezie Trezire..!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 96
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/3096-trezire]Trezire..![/url]



Azi mai mult ca orişicând

E la culme viclenia;

La stăpân, la om de rând,

Peste tot mereu crescând,

Domină făţărnicia.



Chiar şi printre cei numiţi

„Slujitori ai lui Hristos”,

„Credincioşi” sau „pocăiţi”,

Sunt atât de mulţi robiţi

De plăcerile de jos.



Mulţi iau cina cu mânie,

Plini de ură şi venin

Şi mai vor în veşnicie

Să trăiască-n bucurie,

Însă, n-or scăpa de chin.



Vorbe grele, fără milă,

Ce rănesc ca un cuţit

Se rostesc ades în silă

Cu-o privire rea, ostilă,

Celui slab, nenorocit.



Însă Dumnezeu cel tare

Va sări în ajutor

Celor ce-s în strâmtorare,

Răsplătind prin apăsare

Pe cel batjocoritor.



Câţi se-arată sfinţi afară

Şi-nlăuntru sunt mişei,

Însă vine Domnul iară

Şi-n pedeapsă or să piară –

Vai de lume, vai de ei!



Mulţi vor paiul mic să-l scoată

Însă bârna lor n-o ştiu;

Viaţa dublă şi stricată

O cunoaşte toată, toată

Dumnezeul sfânt şi viu!



Ce durere şi-amăgire

Vor simţi toţi cei vizaţi,

Când la Marea Întâlnire –

A Bisericii răpire –

Pe pământ vor fi lăsaţi..!



Cea mai tristă constatare

Fi-va « truda » în zadar

Când vor spune “Nu noi oare

Am slujit în adunare?”

Şi vor plânge cu amar..



O, să aibe milă Domnul

De toţi cei ce încă-s treji,

Ca să nu-i cuprindă somnul,

Ci s-adune untdelemnul,

În credinţă stând viteji!



Să ne facă o trezire

Duhul Sfânt al Lui Hristos,

Să ieşim din aţipire

Că-i aproape-a Sa venire,

Şi să nu rămânem jos!



Amin.



7 aprilie 2012

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Trezire..! | Salvatorul.ro
meniu prim
Dar Tu, Doamne, Tu ești scutul meu, Tu ești slava mea, și Tu îmi înalți capul! ( Psalmii 3:3 )