Poezie Am lumină și viață

Precum o capelă-obscură mi-era inima de jale

Dar din Sfeșnicul Dreptății a pătruns în ea o rază.

De-atunci o lumină vie tot simțeam cum însetează

Să-mi spulbere-ntunecimea și durerea de pe cale.



Mai pâlpâia o răzvrătire încă-n pieptul meu uscat

Căci fireasca-mi însușire, ca și lupul cel flămând

Se tot repezea să-mi rupă sufletul rănit, gemând,

Să-l târască-n bezna lumii pervertită de păcat.



Dar, din Sfeșnicul Dreptății, Lumina a biruit!

Toată-ntunecata-mi fire de Lumină-a fost orbită

Și pe cruce-acum atârnă și se zbate răstignită!

Iar inima mea-i un templu al Domnului Preaiubit.



Am de-acum nădejde vie și-o credință vrednică,

Prin Domnul meu Ce-a biruit întunericul și moartea

Și pentru mine a-mplinit Legea Sfântă și Dreptatea.

Iar sufletul meu se-ndreaptă spre Viața Veșnică!



Zaragoza 07/04/2012

de Ioan Hapca (Ionică)