Poezie Un trup și-un cânt armonios

În inimă-mi suspin-un cânt

Și-mi vărs amarul tot, în vânt...

Prin mintea mea într-una trec

Mulțimi de gânduri c-am să plec



Din astă lume, se-nțelege!

Și vreau ca totul să mă lege

De Cerul Sfânt și nu de lume;

Hristos într-Însul să m-asume.



Pe-un om să-l poți a înțelege

Nu sunt doar limite și lege...

Iubirea doar, poate pătrunde

Să afle-n om tot ce se-ascunde.



Dar nici iubirea n-are lege

Și nu putem a o-nțelege...

Decât Acel ce ne-a creat

Ne știe așa, cu-adevărat.



Un cânt în inimă-mi suspină

Și am nevoie de lumină;

Poate credeați că-s idiot...

Căci nu mă-nțelegeați de tot.



Cum nici eu nu vă-nțelegeam

La fel, despre voi credeam.

Voi m-ați rănit adeseori

Și eu pe voi, de multe ori...



Îmi pare rău, de rău ce-a fost

Căci răul n-are nici un rost,

Regret că nu ați acceptat

Nici voi, nici eu să-l fi schimbat!



Mulțimi de gânduri negre-mi trec

Prin minte, dar doresc să plec

De-aici, cu inima curată

Și-mi cer iertare înc-o dată



De-orice-am zis cu a mea vorbă

Când voi îmi tot suflați în ciorbă...

De-orice gest ce negândit

L-oi fi făcut și v-am rănit...



Un cânt ce-n inimă-a răzbit

De clipe bune mi-amintit;

Pe celelalte le-am uitat

Și eu și voi, când ne-am iertat!



De-acuma liberi, frații mei

Curați și noi ca niște miei,

Crezare-I dăm lui Dumnezeu

Și fiecare-l răstignim, pe EU!



De-acuma liberi toți de fire

Ne înțelegem prin iubire

Și-n tot ce nu gândim la fel

Cedăm supuși sfântului Țel...



Și tot ce vine-a ne desparte

Îl punem repede de-oparte

Căci suntem una în Hristos;

Un trup și-un cânt armonios.



Zaragoza 06/04/2012

de Ioan Hapca (Ionică)