Poezie Cine mă ridică! (1)

Cine oare mă ajută şi cine mă ridică?

Am sufletul sensibil şi îi aşa de trist

Mă simt bolnav, mă cuprinde-o frică

Neliniştea mea se face-acum simţită

Şi-acum realizez, cât suferit-a Crist.



A căzut moralul, pierdut-am bucuria

Şi deşertăciune în jurul meu e totul

Sunt trist şi amărât şi toată veselia

A dispărut şi-n mine a rămas pustia

Odihnă n-am şi-aici nu-mi este locul.



Cine oare mă ajută şi cine mă ridică?

O vorbă bună, cine îmi poate dărui ?

Doamne, ştiu că iubirea Ta-i puternică

Pe cel rău Tu-l nimeceşti ca o nimică

Întreb, de ce nu pot şi eu ca Tine-a fi?



Sunt om dar sunt ca un lăstar plăpând

Bate vântul..şi m-apleacă, mă îndoaie

În faţa vijeliei sufletu-mi e tremurând

Cât aş fi de dârz, în ochii mei plângând

Se vede lacrima şi inima-mi se-nmoaie.



Aş vrea să fiu tare şi dur cum e oţelul

Să fiu de ajutor celui, ce-i lângă mine

Să fiu sprijin de nădejde ca după felul

În care văzut-am azi, desluşit Modelul.

În toate voiam să fiu Doamne ca Tine.



Mă văd atât de slab şi de neputincios

Şi mă-ntreb, ce ai găsit la min' frumos?

Lăsat-ai Cerul sus şi ai venit aicea jos

Om Tu Te-ai născut, ca eu cel păcătos

Să mă nasc, din Duh şi Apă în Cristos.



Şi-atunci mă întreb şi sunt nedumerit

Cine oare mă ajută şi cine mă ridică?

Iartă-mi neştiinţa, de Adevăr sunt uluit

Eşti Tu acel ce ajutor îmi dai necontenit

Cu dragoste mă ridici şi iată-s fără frică.





Primeşte mulţumirea mea Doamne iubit

Iubirea mea cea mare ce îi neţărmurită

Tu mi-ai clarificat şi-n tot mi-ai lămurit

Că Te-ai sacrificat şi viaţa Tu Ţi-ai jertfit

Şi Tu eşti Cel, care m-ajută şi mă ridică.





A.N Firenze