Poezie Ai grijă cum sărbătoreşti

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 136
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/3122-ai-grij-cum-s-rb-tore-ti]Ai grijă cum sărbătoreşti[/url]

Ai grijă cum sărbătoreşti



Deuteronom 12: 7: “Acolo să mâncaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul Dumnezeul vostru”.

Ieremia 29:11:” Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.



Când inima ţi-e fericită

Ai grijă cum sărbătoreşti!

Să n-ai o inimă-mpărţită

Când bei, mănânci, te veseleşti!



Naintea Domnului te pleacă

Să-i mulţumeşti de tot ce ai,

Cu tine şi El să petreacă

Şi ca o jertfă sa îi dai



Rodul sfinţit al gurii tale

Din curăţia inimii

Şi cântă-I glorii, osanale

Cu toţi ai cerului copii.



Domnul se bucură de tine

Când El e desfătarea ta

Şi tot ce ţi se-ntâmplă bine

Vine din bunătatea Sa.



Împărtăşeşte-ţi bucuria!

Când pruncii tăi sunt sănătoşi

Transformă-le copilăria

În rai, iar anii cei frumoşi



Care-i petreceţi împreună,

Să fie arii dintr-un cânt

Care spre ceruri se-ncunună

Cu mulţumiri, prin Duhul Sfânt.



Şi dacă-ţi e bogată masa,

Slăveşte-L tot pe Dumnezeu

Că-ţi binecuvintează casa

Şi te fereşte de ce-i rău.



Chiar de-ai avea vreo supărare,

Nu sta în carapacea ta!

Vino şi spune-I ce te doare

Şi Domnul te va ajuta!



El totdeauna stă s-asculte

Şi vrea să-i povesteşti ce faci

Iar dacă nu mai ai cuvinte,

Rămâi cu El şi-atunci când taci.



El are gânduri doar de pace,

Cum ţi-a promis. Şi alor tăi

Un viitor bun le va face,

Căci îi iubeşte pe ai Săi.



Dar şi când ai o bucurie

Şi când îţi râde inima,

Spune-i tot Lui, căci vrea să fie

Parte din bucuria ta.



Prea mulţi unesc azi sărbătoarea

Cu stricăciune şi păcat!

Tu fă din ea numai scrisoarea

Spre Tatăl binecuvântat.



În tot adâncul vieţii tale

De tatăl cel ceresc s-asculţi

Să-l chemi atunci când eşti în vale

Dar şi atunci când urci pe munţi.





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Ai grijă cum sărbătoreşti | Salvatorul.ro
meniu prim
Domnul să te binecuvinteze din Sion, El care a făcut cerurile și pământul! ( Psalmii 143:3 )