Poezie Invierea (3)

ÎNVIEREA



Unda unei alte nopţi

a trecut, era linişte

Dar în ucenici domnea

starea sumbră de restrişte

Zorii zilei s-au ivit

învingând întunecarea

Totul era pregătit

să revină-n Fiu suflarea.



Se-auzeau în depărtare

păsărele ciripind

Cei ce s-au sculat devreme

vedeau nori cum se desprind

Ca să meargă-n alte zone

să-şi reverse ploaia lor

Şi să lase-n urmă doar

un imaculat decor.



Totul era pregătit

pentru ora hărăzită

Când evreii auzi-vor

veste nemaiauzită,

Când întregul Univers

va privi cu consternare

Ce avea să se întâmple

după răsărit de soare.



Printre muguri de smochin

străbăteau raze timide

Înc-o blândă dimineaţă

începea a se deschide

Molcom sunet de izvor

completa decorul care

Prevestea o atmosferă

de supremă sărbătoare.



Dar deodată s-a produs

zgomotul asurzitor

Dat de mii de trepidaţii

cu efect îngrozitor.

Îngerul trimis de Sus

stătea calm; ştia ce este

Cunoştea că tot ce-i scris

pe deplin se împlineşte...



Un cutremur s-aibă loc

înainte de-nviere?

Da! C-aşa vedem minunea

şi-a lui Dumnezeu putere!

S-a cutremurat pământul

şi-a dat stânca la o parte

Ca să iasă Fiul jertfei

din acea stare de moarte.



Când văzut-au ce se-ntâmplă

toţi străjerii-au înlemnit

Nu ştiau ce să mai creadă,

nu ştiau că a venit

Ceasul marii biruinţe

de profeţi menţionat

Când din starea nefiinţei

Domnul vieţii s-a ’nălţat.



Şi femeile prezente

au trăit înfricoşare

Când mormântul s-a deschis

fără nici o arătare

Dar avut-au o surpriză

(cea mai mare-n viaţa lor)

Când se întorceau spre casă,

copleşite de-un sfânt dor,



O fiinţă-nvăluită

într-un spectru luminos

Le-a întâmpinat zicând:

„n-a învins cel odios

Ci s-a împlinit un plan

conceput de Trinitate

Fost-am în abis trei zile

c-am murit cu demnitate,



Şi s-au bucurat duşmanii

crezând că voi fi pe veci

În tenebrele umbrite

de pereţi siniştrii, reci

Dar dumnezeiasca forţă

a venit şi-a dărâmat

Ce a fost urzit de oameni;

iată-Mă, am înviat!,



Cine poate să se-opună

planului universal

Şi Stăpânului ce şade,

veşnic, pe piedestal?

Când şi-a arătat puterea

planeta s-a scuturat

Că este stăpân pe toate

înc-odat-a demonstrat,



Iată-mă! S-a-nfăptuit

misiunea-ncredinţată

Mergeţi şi spuneţi la toţi

până-n zona-ndepărtată

C-a fost biruită moartea,

că Mântuitoru-i viu

Şi că nimeni nu mai poate

să Îl pună-ntr-un sicriu,



Iar de-aci ‘nainte fiinţe

ce se vor hrăni cu har

Vor gusta din Înviere

iar din veşnicul hambar

Vor primi încredinţare

că ajunge-vor la ţel

Şi vor fi părtaşi la masă

cu Avraam şi Daniel.”



Le-au mişcat şi le-au uimit,

pe femei, vorbele clare

Au recunoscut un zâmbet

ce-l dădea fără sforţare

Şi-au ştiut că e Rabuni

şi Amicul cel mai bun

Cel ce a venit din slavă

într-un ne-nsemnat cătun.



„Acum mergeţi fericite”

zise El cu glasul lin

„Şi Eu merg unde mi-e locul

(unde , veşnic, e senin)

Dar voi fi cu voi întruna

până iar ne-om întâlni

Chiar de vor veni prigoane

şi furtuni se vor stârni,



Mergeţi şi trăiţi viaţa

în credinţa că Cel viu

Nu vă lasă să pătrundeţi

într-un nesfârşit pustiu

Ci-i cu voi pe-ngusta cale

pân-ajungeţi la Liman

Să primiţi cetăţenia,

Sus, în veşnicul Canaan.”