Poezie În doliu

Prin noaptea durerii, în suflet răzbate

Dangădul pustiului clopot de moarte;

Un vis misteriu, și-nglobat în amar

Petrece un suflet iubit, de-a lumii hotar.



Flori sclipesc pe-a cerului boltă senină

Și pare-o câmpie scăldată-n lumină...

Pe raze sidefii de lună, curg încântate

Dureri strivitoare și ne așteptate...



O umbră fină de-argint curat, lustruit

Cu aripioare subțiri, spre cer a pornit,

Căci poate zbura de-acum printre stele

Culegând ninsoarea sclipirilor din ele.



E-o noapte a durerii; un suflet se duce,

Cu blajinile-i brațe-ncleștate în cruce

Pe pieptul marmoreu și fără suflare,

Cu farmecu-ntreg risipit spre uitare...



Un suflet candid, prin spații petrece

Lăsând aici, doar huma sleită și rece.

Amintiri sfâșiitoare în inimi se strâng

Și-orice speranțe pe veci ni se frâng...



Un cântec greu de jale nespusă, răsună,

Când spre ea-ți-ndrepți privirea din urmă

Și vai, cum se rupe totul în tine atunci...

E clipa ce nicicând n-ai fi vrut s-o apuci!



Pe chipu-i un surâs ce parcă-i încă viu

Te face să te-ngropi și tu, acolo-n sicriu!

Cu sufletul răsfrânt într-o durere-amară

De ce, întrebi, de ce a trebuit să moară?!



Te-ndrepți cu ființa ta zdrobită, către Cer

Acolo, da! Sunt numai lucruri ce nu pier!

Însă aici, e-o mult prea grea încercare

Să te desparți așa, de-un înger ce moare!



Durere cruntă-n suflet, e tot ce-ți rămâne

Până-n ziua în care și tu, la fel vei apune...

În suflet urlavor mereu cumplite furtune

Și zilele toate, rele vor fi, chiar dacă-s bune!



Zaragoza o6/04/2012

de Ioan Hapca (Ionică)