Poezie În primăvara mea...

În primăvara mea mă dor fragezi lăstari

Ce rup prin scoarţă cale smulgându-se-n lumină,

Aş vrea să îi opresc cu nişte slove tari,

Dar ei prea fericiţi zâmbesc în ziua plină.



În primăvara mea mă chinuie-ncolţiri

Care sfarămă ghinde, sâmburi să iasă-afară,

Să spun ceva-aş dori, dar ei, ca nişte miri,

Privesc aşa curat în astă primăvară.



În primăvara mea dor muguri şi boboci

Ce rup starea fricoasă şi ghemuită-a iernii,

Cum să-i învăţ cumva prudenţa unei scoici

Când ei râd în azur fugind de forme terne.



Ce aş putea să fac cu primăvara mea

Că e aşa naivă şi-aşa copilăroasă

Neintuind că-n jur hoţeşte pizma rea

Ce culcă primăveri sub coasa-i fioroasă.



Eu pieptul am să-mi pun să pot s-o ocrotesc

Şi de-a lovi – în mine să bată urâciunea!

Mă doare primăvara... mă doară... c-o trăiesc:

Pe dânsa să n-o-atingă hâtria şi minciuna!