Poezie E timpul să ne pocăim...

Cât vom depinde de comori

Și nu de lucrurile sfinte

Vom fi doar stinse lumânări

Pe ale lumii vii morminte



Ni se va spune ne-ncetat

,,Cu cât ești tu mai bun ca mine

Căci ai acelaș port pătat

Doar că-i subt haina altui nume



Ce fel de pocăință-aveți

Căci alergați precum și noi

La gicitori și falși profeți

Să vă prezică timputi noi,,



Vor ști să-și apere umblarea

Și vor huli pe Dumnezeu

Căci n-au văzut acea schimbare

În tine frate-Fiul Său



Vom fi doar un motiv de ceartă

De astăzi nu ne pocăim

De fapta ce-a făcut doar moartă

A noastră viață de creștin



E timpul să venim în grabă

În fața Tatălui ceresc...

,,Am rătăcit, te rog mă iartă

De astăzi vreau să te slujesc,,



Să plângem cu adevărat

Nu doar cu lacrimi, ci în rugă

Să-I prezentăm acel păcat

Ce ne-a ținut în noaptea lungă



Să nu ne ridicăm genunchii

Până nu vom primi iertarea

Chiar de vom ști străpunși rărunchii

Să-I cerem binecuvântarea



Să-L implorăm încă odată

El să ne dea aprinși cărbuni

Ca să umblăm în acea faptă

În fapta celora ,,nebuni,,



Și doar văzând a Lui Lumină

În ale noastre vase sfinte

Vor îndrăzni și ei să spună

,,Sântem vii printre morminte,,



Amin!