Poezie Credinţe

Vrei s-au nu vrei a-nţelege

Viaţa te-a impune prompt:

Că credinţa după lege

Este un copil, dar mort.



El nu poate ca să crească,

El nu poate a trăi,

Nici o roadă să rodească

Existrenţa-i n-a porni.



Tu te-i stărui ca roada

Să o faci cu firea ta

Şi vei târâi corvoada

Amăgindu-te cu ea.



Căci credinţa de pe carte

O creezi cu propriul gând,

Deci îndată ea-i în moarte

Faci ceva de ea uitând.



Ea îţi suge din vigoare

Ca un vierme parazit:

Tu-i eşti viaţă, tu-i eşti Soare,

Începutul şi sfârşit.



Când s-a termina odată

Anii depănaţi în şir

Ea, cu tine îngropată,

Putrezi-va-n cimitir.



***



De la Dumnezeu Credinţă

Dacă ai primit în piept

Peste orice neputinţă

Te-a conduce înţelept.



Ea putere-ţi dă în luptă,

Ea te-mbie ca să mergi

Peste frica ta abruptă,

Peste-nvăţături de legi.



Ea te mână înainte

Când tu simţi că nu mai poţi

De la dichisiri de minte

Şi entuziasm de morţi.



Îţi va creşte roadă-n tine

Îndreptându-te în sus

Printr-o Ţară de Lumine

În Cuvântul lui Isus.



Te-a feri de orice gură

Ce, pălăvrăgind apos,

Cu versete din Scriptură

Vrea să pară credincios.



Te-a salva de orice noapte,

Te-a-nălţa din cei ce dorm,

Zidind Dragostea de frate

Şi Iubirea pentru Om.



Plinătate-n tine-a face

Orice vis şi orice zel,

Doar cu răul să te-mpace

Nu ţi-a da nici într-un fel.



Când credinţele de minte

Vor ţipa gălăgios,

Neînţelegând cuvinte

L-or urî iar pe Cristos,



Subjugări religioase

Când le-or îndoi pustii

Şi în gloate zgomotoase

S-or simţi şi ele vii,



Cu Credinţa tu vei trece

Clipă-n clipă, pas cu pas

Prin potop cu valul rece

Şi prin focul de necaz.



Dar îndepărtat de rele

Teafăr vei ieşi din lut,

Mai înalt de munţi şi stele

Vei întra în Început.



Şi aşa în veşnicie

În Credinţă-i fi mereu:

Asta e Credinţa vie

Ce ne-o dă doar Dumnezeu!