Poezie TREZIREA (2)

Trezirea



Spre Cel ce are-n mana stelele fugare

Ce stie rostul cailor din univers,

Cum sa aduca timpul spre hotare,

Si sa-l destrame-n rime si in vers,



Iesind afara din al lumii valuri,

Sub linistea ce azi ma infasoara,

Sa ma ridic as vrea cu-n brat de lauri,

In harul ce iubirea imi masoara,



In fata Sfantului Parinte-Atotputernic,

Al meu Olar ce-adanc m-a framantat,

Sa ma inchin cu multa adorare,

Singurul Stapan atat de minunat.



De cand ramas-am ca sa-i calc pe urme

Si cela rau s-a pus-napoia mea,

Si rand pe rand ma face sa-i simt pasii,

Ce sar si strica pacea cu lucrarea sa.



Nu are nici un plan ca sa se duca

Si-l vad ca vrea sa nu am alinare,

Si cate sunt la indemana lui,

Foloseste ca sa cad la stramtorare.



Dar nu ajunge ca sa ma invinga,

Si mesajul ce-l primesc in gand,

In marea si prea sfanta bunatate,

Spune ca-I cu mine Isus Fiul Sfant.



Sa ma ridic in capul oaselor doreste

Si fata sa inalt privind inspre Isus,

Atins de dragostea Lui arzatoare,

Sa nu ma las si sa-L urmez supus.



Si azi spre El ma duce iar privirea

Si inima ce face stop, dorind

Sa fiu atins de dulcea-I mangaiere,

Si sa-L astept ca vine in curand.



Amin