Poezie O, Tu nu m-ai lăsat Stăpâne

O,Tu nu m-ai lăsat Stăpâne în întunerec, moarte și dispreț

Că-n ochii Tăi de Dumnezeu, aveam un foarte mare preț.

Căci pentru ce-altceva ai dat, pe Fiul Tău Iubit, Stăpâne

Să moară El pe cruce, decât pentru-a mă câștiga pe mine?!

Pentru ce oare-a venit, din gloria-I măreață și slăvile divine

De nu pentru-a mă izbăvi de moarte și duce-n cer la Tine?!



Tu moartea-I înfruntat și-ai biruit, dorind să mă cuprinzi

În brațele-Ți Preasfinte și o lumină vie-n suflet să-mi aprinzi,

Lumina veșnicei Vieți ai pus-o-n ființa mea și-un dor de Cer,

De tot ce-i Sfânt; de veșnice Comori și Lucruri ce nu pier!

O, suferințele iubirii Tale, în suflet pe vecie-am să le ferec

Și n-oi uita nicicând cum m-ai scăpat, de moarte și-ntunerec!



Te văd pe cruce-n locul meu suflarea-Ți Sfântă cum Îți dai

Și-Ți simt privirea așa duioasă...Căci Tu, la mine Te uitai...

„S-a isprăvit!” Te-aud strigând și-acum pricep tot ce spuneai:

Că-a mea robie s-a sfârșit...Și-acuma, înțeleg cât mă iubeai!

Cu mult `nainte să fiu eu Stăpâne, Tu, deja mă cunoșteai...

Priveai la mine, mă iubeai...Și Izbăvirea mea o pregăteai!



Ființa mea Ți-o dăruiesc pe veci și-o fac iubirii Tale roabă

Și orice clipă-a vieții mele, Ți-o închin ca pe-o podoabă...

Întreaga-mi inimă Ți-o dărui, s-o faci acum, cât vrei de albă

Și-n țesătura ei să scrii, răspunsul pentru acei ce-ntreabă

De izbăvire, putere și viață, pentru zdrobita lor ființă slabă.

Doresc să fiu cu-adevărat lumină, nu doar să mă aflu-n treabă,



Să luminez și eu ca Soarele Dreptății purtând lumină vie, clară,

Să fiu ca Domnul strălucind neprihănire, `năuntru și n-afară...

Să duc neobosit a Păcii Veste Bună, la cei ce n-au cunoscut încă

Izbăvirea...Căci n-a pătruns încă Lumina, în noaptea lor adâncă.

Să fiu la dispoziția Ta mereu. Aceasta e dorința vieții mele-ntregi,

Căci Tu mă știi din totdeauna, mă cercetezi cu drag și mă-nțelegi!



Zaragoza 05/04/2012

de Ioan Hapca (Ionică)