Poezie Chemare (2)

Spre iarna-ntemniţată-n ger

Ce viaţa o doboară

Cocorii vin gornind pe cer

Albastra primăvară.



Vărsând cu unde de senin

Pe-oricine ce ascultă

Parcă ne spală un venin

Şi-ntunecime multă.



Cuvântul zborului ceriu

Ne cheamă după sine

Spre cântul spicelor de grâu

Ce râură-n lumine.



Scrisul aripelor de sus

Ne-ndeamnă şi ne-nvaţă

Spre Învierea lui Isus

Cu duhul şi cu viaţă.



Pe nesfârşitele cărări

Din bolta sinilie

Din depărtări în depărtări

Trece strigarea vie.



Vestirea ce ne dă avânt

În înălţimi celeste

Ca să ne rupem din pământ

Spre strigătele-aceste.



Din iarna-ncătuşată dur

De-a morţii pirotire

Ca pretutindeni împrejur

Să dăm Bunăvestire.