Poezie Să intri şi să moşteneşti

Să intri şi să moşteneşti



Deuteronom 2:2,31: “Domnul mi-a zis: “Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta... să iei în stăpânire ţara şi s-o moşteneşti.



Ajunge de când ocoleşti

Mereu acelaşi munte!

Atât de îndărătnic eşti

Şi răzvrătit în multe!



Domnul ţi-a spus ca să păşeşti

În ţara minunată

Duşmanii toţi să-i nimiceşti

Dar n-ai vrut şi-acum, iată,



A trebuit să rătăceşti

Fără de scop prin lume

Să rabzi, să suferi, să cârteşti,

Să uiţi de bunul nume



Ce ţi-l facusei ascultând

A Domnului solie.

Prin semne şi minuni umblând

Ai fost scos din robie.



Dar mult prea repede-ai uitat

A Domnului poruncă

Şi mana sfântă ce ţi-a dat

Şi apa cea din stâncă.



Ajunge c-ai cutreierat

În lung şi-n lat pustia!

Neascultand, ţi-ai arătat

Adânc, nimicnicia.



Fiindcă la ceasul hotărât

N-ai vrut să intri-n ţară,

Te-ai răzvrătit şi te-ai temut

Şi ai rămas afară.



Uitând că Domnul te-a păzit

De şerpi şi de jivine,

Că drumul nu te-a obosit,

Nu s-a-nvechit pe tine



Nici haina care te-a -mbrăcat

Şi nici încălţămintea,

Că sănătoase Ţi-a purtat

Şi sufletul şi mintea.



E vremea ca să biruieşti,

Să nu mai ai vreo frică,

Să intri şi să moşteneşti

Ţara, deci te ridică



La lupta sfântă, unde-ai fost

Chemat şi de-astă dată.

Să-ţi împlineşti al vieţii rost,

Să nu cazi niciodată!