Poezie Şi spune-mi Tu!

Am în mine-o frământare

Şi tare m-aş scăpa de ea

Şi spune-mi Tu Isus al meu

Cum să pot scăpa eu oare

De toată frământarea mea.

Să nu greşesc, să nu fac rău.



Avut-am un timp mai liniştit

Un timp de pace şi de calm

Credeam că e îndepărtată

Şi că problema-am depăşit

Spuneam cu bucurie-un psalm

Cântam Osana, Doamne iubit.



Azi, problema mea a revenit

Şi-am început să mă frământ

Oh, Dumneuzeul meu iubit

Cel care eşti făr-de sfârşit

Rezolvă şi-al meu greumânt

Şi al meu suflet, fie-nflorit.



Şi de-a ajuns iar lângă mine

Înseamnă că nu am reuşit.

Iată, examenul nu am luat

Şi trebuie să-ncep de mâine

De nimic să nu mă-npiedic

În Tine să cred cu-adevărat.



Ba nu, de mâine-i prea târziu

Nu cred că-i bine să amân

Mai bine-ncep de azi şi ştiu

Că Dumnezeul meu cel viu

Care-L mărturisesc Stăpân

Mă va trata ca pe un fiu.



Şi pentru a mea fământare

Găsi-va leac şi vindecare

Isuse, eşti a mea salvare!

Eşti Ajutor, Speranţă mare!

Eu, sunt doar o muritoare

Te rog, Tu să-mi dai iertare.



Îţi dau această frământare

Domnul meu cel bun şi mare

Mă văd aşa de făr' scăpare

Şi un' să fug acuma oare?

Decât sub aripa-Ţi cea mare

Şi-n acel port, ferit şi care

Îmi va asigura, salvare!



A.N

2.04.2012 Firenze.