Poezie Apus de toamnă

Când violetul se înfrânge

În tihnele portocalii

Aud cum penele de înger

Doboară frunze purpurii.



O liniștire se înalță

Triumfătoare din apus

Și cade aurul din viață,

Și zborurile cad de sus.



O clipă-n loc mi se oprește

Oprind al timpului șuvoi

Neglăsuirile de pește

Cat adăposturi printre noi.



Simt înălțarea cum disperă

De-acest moment sever de bonz

Când zgârie prin atmosferă

Plutirea filelor de bronz.



Căderea e un glas de lege

Și stinsul nu-i accidentar

Când gem aripele pribege

Și zările în zări dispar.



Înțelepciunile de pâclă

Își încolțesc lăstarii-n râpi

Când în privirile de sticlă

Ninge cu frunze și aripi.



Un întuneric de hotare

Pândește-n umbre mătăsos...

O rugăciune îmi răsare

Și-o lacrimă îmi cade jos.