Poezie M-atrage dorul către cer

M-atrage dorul către cer



M-atrage dorul către cer

Către Căminul cel de sus,

Unde Domnul meu Isus

Pentru veci ca să nu pier,

El s-a dus să mijlocească

Prin jertfa Sa preoţească.



La Tronul Tatălui ceresc

Tronul de milă şi-ndurare,

Prin jertfa Sa salvatoare

Şi-n haru-I Dumnezeesc,

Isus spune c-al Său sânge

E-n iubirea ce ne strânge.



M-atrage dorul către cer,

Către o Patrie mai bună

Ce îmi găteşte o cunună,

Cununa vieţii care-o sper

Că-n acea zi, mi se va da

De Domnul, în slava Sa.



Pe cunună se va înscrie

Un alt nume ce-oi avea,

Dar pe care-alt nimenea

Nu va putea ca să-l ştie

De cât cel, ce îl va purta

Vrednic fiind, a-l merita.



M-atrage dorul către cer

Către Cetatea cea de aur

Al cărei Ziditor şi Faur -...

Pentru sufletul ce-i sincer

Dumnezeu, Tatăl ceresc,

A gătit-o, în chip regesc.



Este Cetatea mult visată

De toţi acei care-au dorit

Să-şi vadă dorul împlinit...

De-atâtea secole adorată,

Văzută doar prin credinţă

Ca cea mai dulce năzuinţă.



Flavius Laurian Duverna

01 aprilie 2012