Poezie Pustiu-i mare şi grozav

Deuteronom 1:19: “... am străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă..”



De ce te miri că-ţi este greu,

Când e pustiu în jurul tău?

A nopţii beznă se coboară

Şi fiarele te înconjoară.

Nu ştii că n-ai ajuns în ţară?



De ce te miri c-ai obosit

Şi arşiţa te-a toropit?

Pustiul n-are umbră deasă,

Abia găseşti vreo mică oază!

Nu ştii că n-ai ajuns acasă?



De ce privirea nu-ţi fereşti

De vânturile nebuneşti

Ce mătură nisipu-n vale

Şi-ţi pune munţi înalţi în cale?

Ţi-e dor de pacea ţării tale?



Te arde setea ca un foc

Şi nu găseşti de-odihnă loc.

Nu sta în disperare-adâncă,

Numai puţin mai rabdă încă

Şi va ţâşni apa din stâncă!



Pustiu-i înfricoşător,

Cu şarpele-i otrăvitor.

Te iei după fata –morgana?

Opreşte-te şi leagă-ţi rana,

Iar dimineaţa strânge-ţi mana!



Vezi caravane de străini

Cu dromadere şi asini?

Să nu te-aştepţi să te salute,

Ori la nevoie, să te-ajute!

Vezi-le feţele urâte!



Ei doar ucid şi jefuiesc,

Nu vin să-ţi dea un sfat frăţesc!

Îmbracă-te-n armură, iute

Şi scoate arme cât mai multe,

Căci vei avea parte de lupte!



Pustiu-i mare şi grozav,

Dar te transformă-ntr-un om brav,

Cu judecată înţeleaptă,

Ca să primeşti rasplată dreaptă

În ţara păcii ce te-aşteaptă.



Acolo vei ajunge, ştiu!

Căci ţi-a promis Hristos cel viu!

Atunci, cu faţa radioasă

Şi cu o inimă voioasă

Vei zice: “Am ajuns acasă!”