Poezie Strigă cocoşi din zori...

Strigă cocoşi din zori sentinţa la trădări

Şi Petru plânge frânt, iar Iuda-n laţ se bagă...

Posibil, frate drag, şi noi în înserări

Păşit-am strâmb şi prost în noaptea asta vagă.



Ci dacă am avut puterea pentru plâns

Se vede că arginţii nu ne-au sunat în mână

Chiar dacă-am fost căzuţi, cu orizontul stins

Să cerem iar putem Iertare şi Lumină.



Nu trebuie să vezi în laţ ieşiri din caz,

Ci vino la Isus înfrânt, dar fără frică:

Chiar de va fi în căi de şapte ori să cazi

El şi a şaptea oară din ţărnă te ridică.



Mai rău de alţi eroi ce-n jur tot mint şi mint

Tot socotind bălos podoabe şi succese

Căci au luat demult pe înserat argint

Şi-l folosesc brutal în pofte şi-interese.



Ei viitor nu au cât nu ar fi de sus

Căci laţul lumii strâns le strangulează viaţa,

Demult ei nu-L aud şi nu-L văd pe Isus

Doar zâmbet automat împroaşcă ca paiaţa.



Ni-i Calea în căderi, dar şi în biruinţi

Cât cruntă nu ar fi şi-adâncă prăbuşirea

Ne-om ridica-n genunchi cu lacrime fierbinţi

Să ne-ntărească iar Credinţa şi Iubirea.



Cocoşi-n zori de zori cheamă-un apel fierbinţi –

Îngenuncheat nu cazi ci te ridici spre roadă!

Chemarea n-o aud acei în laţ suiţi

Care-s aşa de sus că nu pot să mai cadă.