Poezie Risipitorul din casă

Risipitorul din casă



Ştia că este ziua de salar,

Aşa că l-a rugat pe tatăl lui să-i dea

Câteva milioane, bani de buzunar

Fiindcă alocaţia nu-i mai ajungea!





Ca nici la o săptămână...

Fiul să se-ntoarcă plin de bucurie

Ţinând un iphone scump în mână,

Ca şi cum câştigase o avuţie!





Ascuns apoi pe la balcon, prin spate

A intrat într-o lume-obscură şi ciudată

Şi cu fiecare click a-nceput să se departe,

De învăţătura sfântă şi curată!





Dar tatăl lui îl cunoştea,

Deşi în faţa celorlalţi poza ca sfânt

Şi de fiecare dată mâna i-o-ntindea

Ca să-l smulgă din mormânt!





Şi-a-nceput tot mai mult să cheltuiască,

Resurse, timp, energie, sănătate...

Iar sufletul uşor-uşor să se golească,

De tot ce-a strâns cândva cu scumpătate!





Şi-aşa treceau zile fără să se-nchine,

Şi Biblia să nu o mai citească

La părtăşie-acuma nu mai vine,

Iar binele, uită să-l mai împlinească!





În cele din urmă a ajuns falit,

Chiar sub privirea tatălui, în casă

Şi c-o lume virtuală-mprietenit

Ce l-a-nşelat, crezând că-i pasă!





Din păcate atâţia stăruiesc în rătăcire,

Departe, şi totuşi în locul de-adunare

Dar te rog Părinte ajută-i să-şi vină-n fire,

Ca să intre şi ei pe porţi la sărbătoare!



~Amin~