Poezie Am vrut să fiu...

Am vrut să fiu şi am ajuns soţie

Cu umărul mereu umblu-aplecat

Ca soţul meu să poată să-şi plece capul

Când de la muncă vine întristat.



Am vrut să fiu şi am ajuns mămică

Cu minte de copil zburdând mereu

Ca ei să poată oricând vedea în mine,

O dragoste şi-un dor de Dumnezeu!



Am vrut să fiu şi am ajuns o soră

Acelor ce-s născuţi din Dumnezeu

Căci m-am rugat şi Domnu-a dat izbândă

Să pot să plâng cu-acei ce trec prin greu.



Am vrut să fiu şi am ajuns o fiică

Al Dumnezeului mărit, etern

Şi n-am mai mare bucurie-n viaţă

Decât să ştiu c-ajung cu El în cer.



Mai am de modelat unele lucruri

Dar dacă mâine, voi pleca la El

Mă va primi cu braţele-I deschise

Căci mă cunoaşte, totul ştie El.



Nimica n-am iubit mai mult în lume

Decât pe Domnul, Dumnezeul meu

Şi vreau oricât ar ţine pribegia

Să înaintez cu acelaşi dor de El.