Poezie Matei 5 (1)

Matei 5



Când a văzut Isus noroade multe

Care veneau cu sufletu-nsetat

El s-a suit puţin mai sus pe munte

Şi ucenicii s-au apropiat



Isus s-a aşezat si-ntraga gloată

Privea la El c-o inimă şi-un gând

Iar El şi-acum din nou ca altă dată

Ca să-i înveţe-a început spunând:



-Ferice e vă spun de-aceia care

Ei sunt săraci în Duh pe-acest pământ

C-a lor e-mpărăţia cea mai mare

Împărăţia Cerului cel Sfânt



-Ferice e de cei ce plâng şi-anume

De cei ce merg sub cruce aplecaţi

Şi fiindcă plâng aici în astă lume

În cer vor fi de-a pururi mângăiaţi



Şi toti Î-l ascultau cu-n dor nespus

Şi-n inimă le pătrundea Cuvântul

-Ferice de cei blânzi le-a zis Isus

C-aceia blânzi vor moşteni pământul



-Ferice e de cei înfometaţi

Şi însetaţi după neprihănire

Că pe vecie fi-vor săturaţi

În cerul plin de slavă şi mărire



-Ferice-acei ce-n lumea trecătoare

Sânt milostivi şi-au milă tot mereu

Căci în curând la judecata mare

De ei avea-va milă Dumnezeu



Şi-l asculta mulţimea adunată

Căci inima Isus le-o deschidea

-Ferice-s cei cu inima curată

Căci ei pe Dumnezeu Îl vor vedea



-Ferice e vă spun ca să se ştie

De-acei ce caută pacea tot mereu

Că împăciuitorii o să fie

Numiţi de-a pururi fii de Dumnezeu



-Ferice de acei care-ostenesc

Şi-s prigoniţi pentru neprihanire

Că-mpărăţia cerului primesc

Şi fi-va partea lor de moştenire



-Ferice e de voi când suferiţi

Ocară şi minciuni şi vorbe rele

Şi pentru Mine sunteţi prigoniţi

De-acei care au suflete rebele



Deci bucuraţi-vă atunci,vă veseliţi

C-aveţi în cer răsplată şi comori

La fel ca voi au fost dispreţuiţi

Proorocii înainte mergători.



Amin 9/7/00 H.Daniel