Poezie Pământ de flori

Matei 13:23 „Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”



„Pământ de flori, pământ de flori!”

Striga în gura mare

Azi-dimineaţă, de cu zori

Pe străzi, o vânzătoare.



Pentr-un bănuţ neînsemnat

Primeai o pungă plină

Cu mraniţă, pământ bogat,

Să poţi să-ţi faci grădină



Chiar şi-n balconul tău cel mic,

Ori sus, la cap de scară,

Să guşti şi tu, măcar un pic,

Din dulcea primăvară.



Şi-n a ta inimă, Hristos

Ar vrea să pun-o floare,

Însă pământul e pietros

Şi chiar dacă răsare,



Ea n-o să poată odrăsli,

Căci rădăcini nu are!

Îndată se va ofili

Şi ai s-o vezi cum moare.



E-adevărat că uneori

Solul inimii noastre

E prea sărac să crească flori

Şi-avem flori doar în glastre.



Cu ele zilnic ne minţim

Că viaţa-i sărbătoare

C-un fals parfum ne ameţim

De visuri trecătoare.



Aruncă vechiul pământ jos

Din inima-ţi pietroasă

Şi vino iute la Hristos!

Apoi, pe El îl lăsă



Să pună-n loc un bun pământ

În care pot să crească

Florile sfinte din Cuvânt

Şi-apoi să înflorească.



Parfumul lor va desfăta

Pe cei de lângă tine

Şi nici nu se vor mai usca,

Vor creşte mult şi bine



Până intra-vei fericit

În minunata ţară

Unde cresc flori necontenit,

Că-i veşnic primăvara!