Poezie Cade frunza, ruginie

Cade frunza, ruginie,

Zarea-i tot mai cenușie

Pe-ogor și-n pomi e bogăție

Iar pe deal și prin câmpie

Sunt chiote și-i veselie...

Oameni plini de bucurie

Ies la strâns rodul din vie...

Doar în păsări călătoare

S-a trezit un dor de soare

Și în luncă, printre flori

Crește groaza de ninsori...

Norii vin cu-a lor dovadă

Stropii reci încep să cadă

Iarăși dimineața, în zori

Bruma pune-argint pe flori,

Vântu` în chip de măturoi,

Mai dă cu frunzele război...

Toate ne-aduc bucurie

Numai bruma argintie

Parcă n-am fi vrut să vie...

Toamna-și pune diadema

Și mantaua-i arămie...

Iar în frunte, crizantema

Ca o stea vrea să-i rămâie...

Cu toamna-odată, anul trece

Și sufletu poate-o să plece

Din natura aceasta rece

Spre-acele Plaiuri Însorite

Mult așteptate și dorite

Chiar de Domnul pregătite...

Până-atunci ne înviorează

Duhul Sfânt ce-n noi lucrează

Și ne ține ca pe-o rază

În care viața Lui vibrează.

Așa că, vie ce o vrea să vie

Și fie tot ce-o vrea să fie,

Că nu suntem legați de glie

Ci de Cer, pe veșnicie!

Și bucurându-ne de toate

Aceste clipe minunate

Strigăm plini de bucurie:

- Domnu`în veci slăvit să fie!



Zaragoza 14/10/2012

de Ioan Hapca (Ionică)