Poezie Isuse, aş fi vrut să fiu cu Tine!Vizualizări: 69
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 08:55:41 BBCode: [url=/poezie/id/3278-isuse-a-fi-vrut-s-fiu-cu-tine]Isuse, aş fi vrut să fiu cu Tine![/url]
Isuse, aş fi vrut să fiu cu Tine!
Isuse, aş fi vrut să fiu cu Tine,
În noaptea grea din Ghetsimani,
Atunci când cruzii Tăi duşmani
S-au năpustit pentru-a Te ţine,
Ca să fii prins, în secret mare
Pentru-a Te duce, la judecare!
Şi-aş fi vrut mult scump Isuse
Să-Ţi fiu cât mai îndeaproape,
Chiar de somnul de pe pleoape
Mi-ar fi-mpins avertizări spuse,
Cum că noaptea-i pentru tihnă
Că-i târziu, şi-i timp de-odihnă!
Aş fi vrut mult, să fi fost liber
De al nopţii somn, vremelnic
Ce-mi închideau ochii puternic,
Şi atunci, într-un mod sincer,
Dovedeam cu-a mea veghere
Cum c-am fost în priveghere!
Dar totuşi, o, Doamne Sfinte,
Chiar de n-am fost cum voiam
Spre-a fi aproape cum doream,
Tu-n dragostea cea fierbinte
Neţinând seama, m-ai iertat,
C-am vrut şi nu Te-am urmat!
Ţi-ai purtat din greu durerea
Călcând la teasc prin jertfire
S-aduci scumpa-Ţi mântuire,
Şi-ai demonstrat, că-nvierea
A fost ultimul, act al Puterii
Pecetluind preţul recuperării!
Flavius Laurian Duverna
27 martie 2012
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCăci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. ( 1 Petru 3:12 )