Poezie Nedreapta Osândire

Nedreapta Osândire



Într-o-nsorită zi de primăvară

Cu cerul ei albastru şi sublim,

Pe străzile oraşului Ierusalim,

Trecea un Om ducând povară

În spate-o cruce grea de lemn,

Ca o dovadă c-a trăi-I nedemn.



Naintea cetei de ostaşi romani

Cu greu păşea Cel condamnat,

Cu chip palid şi capu-ncoronat

Cu spini, de către cei duşmani;

Că Împărat, Isus argumentase

Că este, şi astfel le confirmase.



Noroade multe se îmbuluzeau

În drum spre muntele Golgota,

Ca Osânditul să plătească nota

Prin răstignire, căci aşa voiau,

Sentinţa pentru Cel care mereu

Spunea, că e Fiul lui Dumnezeu.



Sub greutatea crucii, în sfârşit

El a căzut, nemaiavând puteri,

S-o ia în ziua acelei primăveri

Spre a o duce, la locul stabilit...

Păcatul lumii întregi, Îl apăsa

Find cuprins deplin în jertfa Sa.



Dar Simon din Cirena, calător,

A fost silit, s-o ducă până sus

În locul Celui condamnat, Isus,

Ca răstignit pe ea pentru popor

Prin planul scump de mântuire

El să ne-aducă, eterna izbăvire.



Flavius Laurian Duverna

26 martie 2012