Poezie Bătălia din Ghetsimani

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 63
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/3327-b-t-lia-din-ghetsimani]Bătălia din Ghetsimani[/url]



Linţoliul negru îmbrăca grădina

Şi cerul nopţii, devenit mai greu,

Plângea cu stele, strecurând lumina

Prin iarba ce plângea ca violina

Sub paşii trişti de Om şi Dumnezeu.



Părea că din măslini tăceri degajă

Ca înaintea unei mari furtuni

Şi-n neclintirea de oşteni de strajă

Înfioraţi ei lăcrimau prin coajă

Privind tragismul sfintei rugăciuni.



Îngenuncheat, Isus privea prin noapte

Şi-un zbor curmat părea-ntregul văzduh,

Dar El privea departe, mai departe,

Că-n sufletul Său întristat de moarte

Se declanşase bătălia-n duh.



“Paharul, Tată, văd acum paharul

Cu tot veninul lumii. Este-al Meu.

Privesc la el şi-i simt adânc amarul,

Vreau să-l ating, Mi-e inima ca jarul

Dar simt o-mpotrivire şi Mi-e greu.”



În roua ierbii ce parea că plânge,

Lângă genunchi de Dumnezeu smerit,

Curgea sudoarea prefăcută-n sânge

Ca o lumină care se răsfrânge

Din focul bătăliei, înteţit.



“Îndepărtează, Tată, de la mine

Acest pahar, Mi-e mult prea greu a-l bea.”

Şi iar părea balanţa să se-ncline

Înspre cel rău, dar s-a-nclinat spre bine

Când El a zis: “Facă-se voia Ta!”



A fost un strigăt viu de biruinţă,

Şi mâna-ntinsă-atunci către pahar

E mâna ce ne-a scos din nefiinţă

Eternizându-ne prin juruinţă,

Când ne-a înveşmântat în strai de har.



Amin

Vulcan, 23/24 martie 2012







SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Bătălia din Ghetsimani | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu toate florile frumoase au şi miros plăcut, când ai de unde să culegi, alege numai acele care posedă şi una şi alta! (Goethe)