Poezie Bătălia din Ghetsimani

Linţoliul negru îmbrăca grădina

Şi cerul nopţii, devenit mai greu,

Plângea cu stele, strecurând lumina

Prin iarba ce plângea ca violina

Sub paşii trişti de Om şi Dumnezeu.



Părea că din măslini tăceri degajă

Ca înaintea unei mari furtuni

Şi-n neclintirea de oşteni de strajă

Înfioraţi ei lăcrimau prin coajă

Privind tragismul sfintei rugăciuni.



Îngenuncheat, Isus privea prin noapte

Şi-un zbor curmat părea-ntregul văzduh,

Dar El privea departe, mai departe,

Că-n sufletul Său întristat de moarte

Se declanşase bătălia-n duh.



“Paharul, Tată, văd acum paharul

Cu tot veninul lumii. Este-al Meu.

Privesc la el şi-i simt adânc amarul,

Vreau să-l ating, Mi-e inima ca jarul

Dar simt o-mpotrivire şi Mi-e greu.”



În roua ierbii ce parea că plânge,

Lângă genunchi de Dumnezeu smerit,

Curgea sudoarea prefăcută-n sânge

Ca o lumină care se răsfrânge

Din focul bătăliei, înteţit.



“Îndepărtează, Tată, de la mine

Acest pahar, Mi-e mult prea greu a-l bea.”

Şi iar părea balanţa să se-ncline

Înspre cel rău, dar s-a-nclinat spre bine

Când El a zis: “Facă-se voia Ta!”



A fost un strigăt viu de biruinţă,

Şi mâna-ntinsă-atunci către pahar

E mâna ce ne-a scos din nefiinţă

Eternizându-ne prin juruinţă,

Când ne-a înveşmântat în strai de har.



Amin

Vulcan, 23/24 martie 2012